Am ieșit din izolare așa cum am intrat.

Doamne, bine că ne-am relaxat! De mai dura mult izolarea, nu ne mai convingeau să ieșim din casă. Ne învățaserăm cu telenovelele, cu frigiderul, cu situația de șef pe plantația proprie, unde nimeni nu ne contrazicea indiferet de idee.

Și mă gândeam că două luni ar fi trebuit să fie suficient să ne dezobișnuiască de obiceiurile proaste, dar nu, nu s-a întâmplat minunea. Cum am ieșit cu toții, cum am redevenit noi înșine: unii grijulii, temători, cu bun simţ, alţii indolenţi, șmecheri, prost educaţi.

Primul contact neplăcut de astăzi este în fața recipientului cu dezinfectant de mâini de la intrarea în supermarket. Nu vreau să incriminez o anumită categorie (înaintată) de vârstă, dar în ultima perioadă uitasem de nerăbdarea și curiozitatea unora. Vă spuneam despre intrarea în magazin și despre recipientul cu dezinfectant. Apuc să-mi introduc mâinile și cu mare greutate primesc doi stropi, când din senin lângă mine apare un domn la vreo 60 de ani. În spatele lui, nimeni. Nu mă înfurie dozatorul de dezinfectant, care ar fi trebuit reîncărcat, cât apropierea de nici 30 de centimetri a celui de lângă mine, care gesticula nervos că trebuie să aștepte și nu plec mai departe. Astfel de provocări mă fac să reacționez (câteodată destul de dur) și-i cer să respecte distanța de 2 metri, fiindcă spațiul permite. E nervos în continuare, dar face un pas înapoi.

Mă îndrept spre raionul de legume-fructe și primul lucru ce-mi vine în minte sunt strugurii. Întind mâna spre una din pungi, o ridic să o privesc pentru a mă asigura că nu cumpăr must gata făcut. Unde până atunci nu era nimeni, acum s-au strâns vreo trei gură-cască, îmbulzindu-se mai mult să ciupească o boabă decât să cumpere și care aproape mă împing într-o parte. Cu masca pe față n-au observat decât scânteia ochilor mei, căci altfel nu înțeleg cum de cineva a mârâit un „scuzați!” Îmi pun în cărucior cât mai repede cumpărăturile și mă îndepărtez cu intenția clară de a scăpa de prezența celorlalți.

Opresc în fața raionului cu măsline, brânzeturi și produse din carne amintindu-mi că nu mai am măsline verzi umplute cu ardei. Cred că, fără să vreau, am transmis și celor din jur dorinţa mea, pentru că apar lângă mine. Clar, avem spirit de turmă și pe mine asta mă deranjează acum mai mult decât înainte de pandemie. Atenționez că nu se respectă distanțarea fizică și mi se răspunde că avem măști, ce mai contează restul.

Categoric, nu-i ziua mea cea mai bună și plină de indignare mă îndrept către casele de marcat. Nu contează la care mă așez, că toate sunt la fel de aglomerate. Am grijă să fiu la semnul care delimitează distanța față de cel din fața mea și aștept să-mi vină rândul. Dar nu trece mult timp și o doamnă trecută de… profitând de distanța lăsată își strecoară căruciorul în față. O atenționez că rândul este în spatele meu, aud zicând ceva de respect și pleacă bolborosind ceva inteligibil.

Pe drumul spre casă m-am tot gândit dacă am eu vreo problemă. Îmi cer scuze persoanelor peste o anumită vârstă, știu că majoritatea sunt oameni cu bun simț, dar mă deranjează „grăbiții” și cei care nu știu să ceară permisiunea când se grăbesc. Acest articol este doar o constatare că am ieșit din izolare așa cum am intrat… Și mulți spuneau că va trece ceva timp până vom fi ca înainte…

*****

Sursa foto: bizbrasov.ro

Publicitate