Octave de mai…

Mai spune-mi acum ce n-am înţeles, cât pașii mai trec peste vechile noastre urme și pomii, în dulcele florilor parfum, încă mă mai ademenesc.

Râsu-ți îmi mai vibrează în urechi… dar tot mai rar, pe sărite. Și-atunci mai mereu mă-ntristez c-am pierdut cele două octave iubite. Le caut, le strig pe-al lor nume de scenă. În zadar, nu răspund și mă-ntreb: unde s-or fi ascuns oare?

Tiptil mă strecor în al notelor alcov căutând armonia. Mai văzusem cândva un solfegiu plutind în derivă, dar nu i-am atins profunzimea. Înăuntru, doar liniște, mai ceva ca-n muzeu și lumină deloc.

Pășesc orb încercând disperat să găsesc calea, când aud nota Sol certându-și vecina: La, rămâi unde esti! Și cum La nu zise nimic, atunci Sol aprinse lumina.

Mai dușmănos de așa, oricine nu m-ar fi putut privi și dă să îmi spună cuvinte ursuze, dar o opresc ducându-mi rugător degetul la buze.

Nu vă fac rău, îi zic șoptit, îmi caut doar octavele, căci fără ele, negreșit, mai nimic nu pot face și pleacă luna mai curând făr’ al ei imn nebun. Când roată împrejurul meu privesc, erau acolo toate, mai mari, mai mici și prima și a doua octavă, dar și celelalte.

Ce dor mi-a fost de voi, le spun eu din privire și ele știu și-ncep un dans în jurul meu de nu-mi mai vin în fire.

E luna mai, către sfârșit și toate au luat-o razna, octavele stau bine, pe portativ la locul lor, dar vara…. nu mai vine.

*****

Sursa foto: destepti.ro

Publicitate