Calfele călătoare

Mi-a fost dor să stau în apropierea celor trei turnuri ce străjuiesc Piaţa Mică și Piaţa Huet din Sibiu: turnul Bisericii Evanghelice, Turnul Sfatului și turnul Bisericii Romano-Catolice Sfânta Treime. Vă amintiţi că despre fiecare dintre ele am scris câte un articol. Le trimit gândul meu bun și trec mai departe.

Într-un oraș aproape pustiu, ai cărui locuitori au înţeles să respecte ordonanțele militare și lipsit de vizitatori, zgomotul pașilor mei pe piatra cubică se lovește de zidurile clădirilor ce mă înconjoară, iar sunetul mă doare. Alung sentimentul de tristețe cu gândul la ce va urma și mă opresc în Piaţa Huet la numărul 3. Aici este Casa Calfelor călătoare, una din cele patru locații de cazare din Europa: Rügen, Neustadt, Leipzig și Sibiu.

Foto:arhiva personală

Un stâlp de lemn (despre care voi vorbi mai târziu) și o sculptură din lemn de dimensiuni mici străjuiesc intrarea. Mă așez lângă ea pe băncuţă și privesc zidul Ferulei Bisericii Evanghelice.

Și fațada Casei Parohiale evanghelice de la numărul 1.

Pentru a vă vorbi despre Casa Calfelor ar trebui să aflaţi cine sunt calfele călătoare. Norocul meu că am fotografii de anul trecut, fiindcă anul acesta nu cred că vor mai porni la drum.

Foto: arhiva personală

Povestea lor începe în secolul XV, dar patru secole mai târziu tradiția călătoriei lor era aproape dispărută. Astăzi dacă mai sunt vreo 800 de toţi în Germania, Elveția și Franţa. Sunt viitorii meseriași pricepuți: zidari, fierari, dulgheri, cioplitori în piatră, prelucrători ai aurului, plecați de acasă pentru trei ani și o zi într-o călătorie inițiatică.

Pentru a fi calfe trebuie să îndeplinească niște condiții:

• Pleacă de acasă cu o monedă sau o bancnotă în buzunar pe care o vor purta tot timpul asupra lor și pe care o vor avea la ei la întoarcere.
• În perioada călătoriei nu vor rămâne mai mult de trei luni într-un loc.
• Vor trăi din ceea ce muncesc și vor locui unde găsesc.
• Îmbrăcămintea lor tradițională trebuie respectată cu sfințenie: cămașă albă cu guler scrobit, pantaloni evazați din catifea reiată, vestă și jachetă cu nasturi de sidef, colorați diferit în funcție de meșteșugul fiecăruia, melon sau pălărie cu boruri mari din fetru sau piele neagră, pantofi sau ghete negre. Vesta trebuie să aibă 8 nasturi metalici care simbolizează numărul orelor de lucru, jacheta are 6 nasturi de sidef, câte zile lucrătoare are săptămâna, iar la mâneci sunt câte 3 nasturi ce reprezintă numărul anilor călătoriei inițiatice.
• Pe parcursul călătoriei de trei ani și o zi nu au voie să se apropie la mai puțin de 50 de kilometri de casă.

Foto: arhiva personală

Din anul 2002 au început să vină și în Sibiu unde lucrează pentru localnici și pentru Biserica Evanghelică, cea care îi găzduiește în casa din Piața Huet. De obicei apar pe la începutul verii, iar la sfârșitul lunii august, după Festivalul Medieval, pleacă mai departe. Fără ei, fără exponatele și standurile lor, Festivalul Medieval ar fi mai sărac. Nu sunt costumați, ei sunt autentici, desprinși din povestea festivalului.

Tradiția spune că înaintea plecării mai departe, fiecare calfă trebuie să lase o amintire pe acest stâlp de lemn de la intrarea casei, altfel călătoria va avea ghinion. Un nasture, un capac de bere, un cui de metal, o monedă, imaginația este bogată. Pe coasa de metal scrie cu roșu în limba română: „Nu vezi cu mâna, ci cu ochii”, aviz celor care ar încerca să-l strice.

Foto: arhiva personală

Astfel stâlpul a devenit un mod de contorizare a numărului calfelor care au trecut pe aici.

2020 va fi un an fără tradiționalul festival și fără calfele călătoare. Le vom aștepta în 2021.

*****

Fotografiile din acest articol fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite fără acordul meu expres.