Când îți place ceva, recidivezi o dată, de două ori, de câte ori simți nevoia. Asta mi s-a întâmplat și am continuat să pictez în manieră suprarealistă.
Interesant este modul în care se naște o pictură. Întâi ai o idee, o scânteie, dar nu este suficient. Te gândești cum e mai bine să o pui pe pânză și începi o schiță. După câteva ore nu ești mulțumit de ceea ce ai desenat și faci modificări nenumărate desenului. Intervențiile vin chiar și când crezi că totul este gata.
Am să „dau din casă” obiceiuri. După ce consider că am ajuns la final, pictura, cu șevalet cu tot, o instalez în apropierea mea, s-o pot analiza pe cât de realist pot. De cele mai multe ori, atunci observ inadvertențele dintre ceea ce am realizat și ceea ce voiam să fie de fapt. Ce urmează? Un du-te vino în care iau din nou culorile, pensulele, șevaletul și pictura și corectez ceea ce nu este pe placul meu. După cum spuneam, la totul gata văd mai bine ce n-am făcut sau unde am greșit și modificările pot dura pe parcursul unei zile, două, trei… „Arta nu este niciodată terminată, ci doar abandonată” sunt cuvintele atribuite marelui Leonardo da Vinci. Mare adevăr, dar la un moment dat trebuie să te oprești pentru că intri pe un teren minat. Ce am vrut să spun cu asta? Că intervenind prea mult, poți chiar strica o lucrare.
Continuând prezentarea picturilor suprarealiste, am ajuns la „Culoarea fricii„, una dintre preferatele mele. Este pictată în acrilic pe carton pânzat și are 30/40 cm.
Într-un spaţiu tridimensional, o figură ce inspiră teamă, efect al luminii ce vine de undeva de jos, cu strigătul de disperare din spatele ei și urmele vizibile pe „gresia șah”, lucrarea vorbește despre frică. Frica de singurătate, de viață, de moarte, de trădare, de orice.
Ultima pictură este „Ultimul ţărm„. Aceleași acrilice, aceleași dimensiuni.
Este mai mult decât teama, este resemnarea în faţa inevitabilului, este SFÂRȘITUL. Este pedeapsa pe care natura o dă omului, fiinţă trufașă și nepăsătoare. Pictura dă frâu liber imaginației și interpretării fiecăruia.
Voi continua cu acest stil, dar după o pauză în care voi aborda un alt curent artistic, unul, să-i spunem, mai „vesel”. Vă mulțumesc pentru răbdarea de a mă asculta și de a-mi privi lucrările!
*****
Fotografiile fac parte din arhiva personală, iar picturile originale sunt semnate pe verso.
Nou îți mulțumim, Constanța, pentru că ne bucuri cu lucrările tale.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Într-o zi voi face o expoziţie fizică, dar, până atunci, sunteți primii participanți la „vernisajul” on-line de pe acest blog.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu mă bucur de fiecare lucrare de-a ta, veselă sau tristă. Intensitatea emoției transmise contează, iar la tine se simte din plin.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Suprarealismul a trezit idei triste în mintea mea, de aceea, pentru moment, voi trece la alt stil artistic. Viitoarea lucrare va fi altfel.😉
Mulţumesc mult pentru aprecieri!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mereu surprinzătoare! Mi-au plăcut lucrările mult! Cred totuşi că frica- frică, aceea reală, e neagră ca cenuşa iadului! De câteva ori în viață am avut astfel de frici. Bănuiesc că fricile tale sunt/au fost…floare la ureche! Dar lucrarea este foarte bună!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu mă sperii când o față este luminată de jos în sus și lumina este foarte puternică. Umbrele ce se creează pe chip îmi dau fiori.
Mulțumesc mult, Aura!
O săptămână frumoasă îți doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană